Îndemnuri spre un post cu folos

Iertare, fraților pentru tot ce am greșit, cu voie sau fără voie, în fața voastră a tuturor! A început Postul Mare, moment de mare bucurie duhovnicească care anul acesta este împărtășită în comuniune de cele două Biserici creștine.

Postul nu este doar o problemă de înfrânare de la mâncare, de la băuturi, de la grăsimi; nu este doar înfrânare de la fapte rele, la fel cum nu este doar un exercițiu al faptei bune și al rugăciuni, ci este și o problemă de bun simț. E o problemă legată de maniera de a fi, de a exista și de a te purta în lume. Acesta este postul adevărat, relația care este între ceea ce ești tu în timpul postului și în ceea ce arăți în afară. Important este să nu ne asemănăm fariseilor. Mantuitorul Hristos i-a demascat pe farisei ca fiind găunosi pe dinauntru, i-a numit ,,morminte văruite”, care pe dinafară sunt înflorite și arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de putreziciune, de putreziciunea morților. I-a comparat cu niște pahare care sunt vopsite doar pe dinafară, dar înăuntru sunt pline de necurăție.

Nu aş fi îndrăznit să vă tulbur liniștea sufletească cu modestele mele gânduri, dacă situația nu ar revendica reacția noastră, atât individuală, cât și una coagulantă, colectivă.

Noul ciclu politic al Republicii Moldova, după alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, a început printr-o operațiune continuă de erodare a identității, suveranității și unității naționale îndreptate direct împotriva statului Republica Moldova. Elaborată și lansată din laboratoarele externe, operațiunea vizeaza instituțiile fondatoare ale civilizației noastre și se desfășoară etapizat pe următoarele direcții:

  • – Izolarea pe plan extern și generarea unei stări de impredictibilitate a statului Republica Moldova ca actor internațional prin încercarea de schimbare a vectorului de politică externă;
  • – Diminuarea capacității de apărare a țării și periclitarea procesului de instruire a trupelor prin interdicția de participare la manevrele internaționale;
  • – Implementarea unor măsuri economice care ignoră în mod iresponsabil interesele legitime ale majorității populației prin monopolizarea excesivă cu scopul de a elimina capitalul autohton în economia națională;
  • – Propagarea climatului de neîncredere între cetățenii R.Moldova și grupările politice care conduc sau influențează instituțiile statului pentru a destabiliza societatea și a reduce potențialul de mobilizare și creare a unor mișcări politice cu capacitate reală de a reacționa.
  • – Decredibilizarea Academiei de Științe a R.Moldova și a instituțiilor de cultură -proces de un primitivism care amintește spiritul primar-agresiv al Kominternului, prin reinventarea delictului de opinie, etichetării unor personalități și opere, încercarea de eliminare în bloc prin tentative de a supune dezaprobării publice grupuri întregi de intelectuali, au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat. Acest arsenal este utilizat cu unicul scop de rescriere tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului prin crearea unei generații fără identitate;
  • – Atacurile la adresa Bisericii prin încercarea schimbării Mitropolitului Moldovei cu ocazia vizitei Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse în Moldova și anihilarea activității Mitropoliei Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române la aniversarea de 25 de ani de la reînființare. În cazul Bisericii se preconizează crearea și inducerea unui fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporții, pe orizontala și pe verticala societății și încercarea de a genera o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu prin ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi mai mult decât o dezbisericire, ar echivala cu semănarea unui indiferentism religios.

În întreaga sa istorie neamul nostru s-a grupat, în ceasurile tragice, în jurul unor talismane mântuitoare: Biserica, Școala, Armata şi Ţara.

A venit și timpul generației noastre să creăm noi sinteze românești și după cum remarca unul din marii noștri înaintași să nu uităm de datoria slujirii acestui pământ sfânt şi de lupta pe care trebuie s-o ducem pentru revenirea lui la Patria-Mamă. Pentru că este imposibil să ne slujim Neamul, fără să-L slujim pe Dumnezeu. După cum remarca și profesorul Ilie Bădescu „manifestările creatoare în sânul popoarelor sunt o dovadă care ne spune că Dumnezeu păstrează perpetuu în lume mila faţă de popoare, că darul său nu e retras niciodată popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenţă sufletească, deci ca sumă de protovirtuţi, de preînclinaţii spre bine, spre fapta cea bună, spre dreptate, ca tânjire după adevăr”!

Avem nevoie de un efort concertat de iertare și de alungare a discordiei ce a pus stăpânire, pe noi, pe toți. Acest efort poate și trebuie făcut, adunându-ne și făcând zid comun în jurul Academiei, care Academie de Științe trebuie să-și asume rolul de generator de proiecte și modele de dezvoltare societală și în jurul Mitropoliei Basarabiei în sânul Bisericii noastre strămoșești în rugăciune și post spre Luminarea noastră și Învierea Neamului Românesc!

Dr. Sveatoslav Mihalache este președintele Institutului European de Dezvoltare Regională